S-a dus zăpada albă de pe întinsul ţării,

S-au dus zilele Babei şi nopţile vegherii.

Câmpia scoate aburi; pe umedul pământ

Se-ntind cărări uscate de-al primăverii vânt.

Lumina e mai caldă şi-n inimă pătrunde;

Prin râpi adânci zăpada de soare se ascunde.

Pâraiele umflate curg iute şopotind,

Şi mugurii pe creangă se văd îmbobocind.

O, Doamne! iată-un flutur ce prin văzduh se pierde!

În câmpul veşted iată un fir de iarbă verde

Pe care-ncet se urcă un galben gândăcel,

Şi sub a lui povară îl pleacă-ncetinel.

Un fir de iarbă verde, o rază-ncălzitoare,

Un gândăcel, un flutur, un clopoţel în floare,

După o iarnă lungă ş-un dor nemărginit,

Aprind un soare dulce în sufletul uimit!

Sfârșitul iernii / Vasile Alecsandri